Inteligența o fi artificială, dar călcîiul lui Ahile e cît se poate de natural

Anul trecut, în 2025, acțiunile companiilor big tech. orientate către inteligența artificială (IA) au avut un recul semnificativ, după anii neîntrerupți de creștere susținută.

Căderea a venit după informațiile apărute în mai multe rapoarte, care avertizau că viitorul IA este departe de a fi roz, așa cum îl prezintă toată lumea interesată.

Problema IA este caracterul său profund energofag, centrele de date consumînd deja energie mai mult decît consumul a țări întregi.

Iar supra-solicitarea rețelei electrice a devenit o problemă cît se poate de reală în țări precum SUA și Irlanda, unde centrele de date consumă deja peste 10% din energia electrică în cel puțin cinci state americane și peste 20% din consumul de energie electrică în Țara Sfîntului Patrick.

Dacă modelele IA își continuă tendința în ritmul actual, se estimează că până în 2030 formarea un model avansat va necesita chiar și șase gigawați (GW) de putere, luând în calcul chiar și inovațiile care ar putea apărea în creșterea eficienței.

Pentru a pune asta în perspectivă, șase GW echivalează cu producția a aproximativ șase centrale nucleare de energie.

Nu e de mirare că giganții tech.au început să își cumpere propriile reactoare nucleare sau chiar să ia în calcul să își construiască astfel de surse de energie.

Donald Trump însuși s-a lăudat în discursul de la Davos 2026 că el a încurajat marile companii tehnologice să își construiască propriile reactoare nucleare și că le va sprijini în acest sens cu tot ce poate.

Problema americanilor este însă că Donald Trump nu cultivă uraniu pe peluza de la Mar-a-Lago, cel puțin nu știm noi asta.

Uraniul este metalul greu care se constituie în materia primă absolut indispensabilă pentru energia nucleară.

Or, în lume există doar cîțiva mari producători de uraniu, care controlează piața.

Lider incontestabil, Kazakhstanul, cu 23.270 de tone.

Urmează Canada și Namibia, cu 14.309 tone și 7.333 tone.

Aprovizionarea mondială cu combustibil nuclear este concentrată în câteva regiuni strategice, iar țări precum Australia, Uzbekistan, Rusia, China și Niger completează coloana vertebrală a acestui lanț critic de resurse.

SUA produc 260 de tone, iar Ucraina 288 de tone, spre deosebire de celelalte țări, cu producții de mii de tone, așa că apar tot mai multe avertismente cu privire la un ”bottleneck”, un gît de sticlă, o pîlnie, o congestie a producției.

Mai concret, producția de energie nucleară va sta la mîna marilor producători de uraniu. Care, dacă ne uităm pe listă, nu prea fac parte dintre prietenii SUA și ai companiilor americane de big tech.

Așa că nu este deloc puțin plauzibil ca bula tech., care susține cea mai mare parte a freneziei de pe Wall Street, să se fîsîie puternic în următorii ani.

Și să aducă și viitoarea mare criză economică mondială. Sau măcar viitorul conflict armat, în care SUA vor aduce democrație.